Basme Romane

G. Dem. Teodorescu

Romanii au avut din toate timpurile, o multitudine de obiceiuri, basme si poeme referitoare la dragoste, credinta, regi, printese, si vrajitoare. Etnologisti, poetii, scriitorii si istorici au incercat de secole sa colectioneze si sa pastreze basmele, poemele, baladele si au incercat sa descrie cat mai bine posibil obiceiurile si traditiile legate de diferite evenimente din an. Traditii legate de perioade fixe din an sunt colindele - de Craciun, sorcova - de Anul Nou sau martisorul, obicei legat de venirea primaverii sarbatorita pe 1 martie. Alte obiceiuri presupuse a avea origini pre-crestine, ca Paparuda, ritualul de evocare a ploii vara, sau teatrul folcloric cu masti sau Ursul si Capra din iarna. Probabil cel mai mare colectionar de basme din folclor a fost nuvelistul si povestitorul Ion Creanga, care, printr-un limbaj foarte pitoresc, a dat viata unor povesti acum clasice ca Harap Alb sau Fata babei si fata mosului. De asemenea poetul Vasile Alecsandri a publicat cea mai de succes varianta a baladei Miorita, un poem trist, filozofic, centrat in jurul unei intrigi simple: complotul a doi ciobani de a-l omori pe un al treilea din cauza invidei ce i-o poarta pe starea materiala. Alt editor prolific de basme preluate din folclor a fost Petre Ispirescu, care, in secolul XIX a publicat un numar impresionant de volume continand un numar larg de nuvele scurte si basme din mitologie. Ele sunt centrate in jurul unor personaje populare asemeni lui Fat-Frumos, printesa Ileana Cosanzeana, monstrii Zmeu sau Capcaun, dragonul Balaur sau creaturi fantastice ca buna Zana si malefica Muma Padurii.